Cui i-e frică de „de ce“?

Buhuță nu este foarte aventuros. Îi place să stea mai mult la el acasă, ca oricărei bufnițe. E cumsecade și prietenos, iar întâmplările amuzante prin care trece în cele cinci povestiri din această carte nu sunt decât ipostaze ale copilăriei, cu naturalețea și disponibilitatea ei fără reținere de a pune orice întrebare.

Iernii nu-i e frig afară? Poate ar vrea să se încălzească puțin în casă, la gura sobei – la urma urmei, ce se poate întâmpla? Sau: poți să fii în două locuri în același timp, la parter și la etaj, de pildă? Ar fi foarte interesant – deci trebuie încercat. Iar luna se pare că este foarte prietenoasă — se ține mereu după tine. Dar cum face asta?

La prima vedere, Buhuță pare un personaj naiv și nu prea isteț. Cum să inviți iarna în casă? Cum să nu-ți recunoști tălpile ascunse sub pătură? Cum să alergi de la parter la etaj și invers, sperând să fii peste tot simultan? 

Imaginarea unor situații absurde și hilare este întotdeauna un bun mod de a pune în discuție felul în care vedem lumea. Ce-ar fi ca, măcar pentru o clipă, să gândim altfel despre lucrurile din jur pe care le considerăm banale și arhicunoscute? Poate vom descoperi ceva nou sau poate nu vom descoperi nimic, ba chiar ne vom face de râs — însă nu asta e important. Buhuță poate e naiv și neștiutor (asta nu e o rușine), dar întâmplările prin care trece sunt un bun prilej pentru copii de a învăța să rămână mereu cu mintea trează, să pună întrebări, să nu se teamă de greșeli și să gândească pe cont propriu.