Iepurasul de catifea

Ce se intampla cu jucariile pe care le-am iubit cand eram copii? Unde se duc, de ce dispar in tacere cand nu mai avem nevoie de ele, lasandu-ne doar amintirile fericite ale copilariei, bine ascunse in memorie, incat abia la maturitate le descoperim si le intelegem?

Povestea „Iepurasul de catifea” ne spune ca jucariile pot sa prinda viata si sa devina adevarate. E doar o poveste, desigur, dar de ce sa nu indraznim sa credem in ea? Copiii o fac fara ezitare si, daca sufletele noastre de adulti au nevoie de putin curaj, putem sa ne tinem baietelul sau fetita de mana in timp ce le citim aceasta carte.

„Oare ce inseamna sa fii adevarat? intreba Iepurasul intr-o dimineata, pe cand stateau amandoi ascunsi intr-un colt mai linistit, stiind ca, in scurt timp, dadaca va veni sa faca ordine in camera. Inseamna sa ai in tine ceva care face zgomot si un arc cu cheita? Nu lucrurile din care esti alcatuit te fac sa fii adevarat, raspunse Calutul de piele. Pur si simplu, ti se intampla la un moment dat. Cand un copil te iubeste mult, mult timp, si nu numai pentru ca va jucati impreuna, ci pentru ca te iubeste cu adevarat, atunci devii si tu adevarat. Si doare? intreba Iepurasul. Uneori, raspunse cu blandete Calutul de piele, care era intotdeauna sincer. Dar, cand devii adevarat, nu te superi daca te doare putin.”

Ideea ca jucariile au o viata a lor si ca depind de dragostea pe care le-o poarta copiii a fost o parte din modul in care Margery Williams vedea lumea: „Scriind despre jucarii, mi-am amintit de copilaria mea, si neuitatul meu iepuras Tubby sau calutul de piele cu care ma jucam parca au capatat din nou viata.”

Succesul pe care l-a avut „Iepurasul de catifea”, chiar de la prima publicare, in 1922, vine din faptul ca povestea ajunge deopotriva la inima parintilor si a copiilor. Fiecare copil are o jucarie pe care o iubeste din tot sufletul si fiecare parinte vede in atasamentul copilului sau fata de un iepuras sau ursulet, care devin adevarati membri ai familiei, o parte din propria copilarie.