Așa cum niciun mesaj nu poate fi interpretat definitiv, nici temele care îl compun nu pot fi epuizate vreodată. Prietenia, dragostea sau copilăria devin povești iar și iar pentru a fascina lectorul și pentru a-i aminti acestuia valorile universale și statornice ale vieții. Ideea de prietenie revine în atenția noastră prin cartea Smon Smon, scrisă și ilustrată de Sonja Danowski.Smon Smon, care trăiește pe planeta Gon Gon, se urcă într-o dimineață în al său ton ton și pleacă în căutare de lon loni și roni roni. Drumul îi este plin de peripeții, întâlnindu-se cu un grup de Klon Kloni și căzând mai apoi într-un zon zon. Scos din peștera adâncă și întunecoasă de Klon Kloni, Smon Smon își continuă aventura. Odată cu lăsarea serii, Smon Smon se urcă pe un pon pon pentru a se odihni. Dar cum acesta crește foarte, foarte repede, are nevoie din nou de ajutor pentru a coborî. Ce bucurie că în zbor treceau atunci niște Flon Floni! În final, Smon Smon izbutește să adune lon lonii și ron ronii trebuincioși și se întoarce la won wonul său. Cine-l așteaptă aici cu dor și pentru a-l îmbrățișa?
Cartea Sonjei Danowski ne face din nou părtași la o lume aparte – captivantă și misterioasă – șine atrage în primul rând datorită formei mesajului.Astfel, narațiunea este mai mult decât o înlănțuire de cuvinte ludice, aglomerare de termeni originali. Cuvintele capătă rolul unor compuși poetici și devin purtătoare de sens. Sub straja lor se ascunde o realitate despre prietenie și despre colaborare; o poveste despre ajutorul necondiționat și despre renunțarea la confortul propriu în favoarea celuilalt. Întâlnirile lui Smon Smon revelează un troc al bunătății, al empatiei și al altruismului. Iar răsplata pentru Smon Smon nu întârzie să apară – finalul cărții ni-l ilustrează înconjurat de abundență materială și de dragostea celuilalt Smon Smon.
Mesajul scris, de altfel scurt și aproape liniar, este dublat de ilustrațiiledeja bine-cunoscute ale artistei. La o primă vedere, acestea par să descifreze termenii ușor ambigui; să le aducă o lămurire vizuală. Dar în plan secundar, ilustrațiile întăresc sensul narativ, îmbogățindu-l. Astfel, Sonja Danowski ne surprinde cu o nouă capodoperă pentru a ne reamintivaloarea prieteniei.
Ilustrator:
Sonja Danowski
Nr. pagini:
44 pagini
Limba:
romana
Autor:
Sonja Danowski
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.