Pui-de-Om locuiește într-o peșteră împreună cu părinții săi, în ceea ce noi numim epoca de piatră, dar pentru el nu e decât vremea fericită a copilăriei. Într-o zi, se cam plictisește. Mai e mult până se vor inventa grădinița, școala, parcul cu loc de joacă amenajat de primărie sau tableta cu internet. Ce să facă Pui-de-Om? Ar putea să picteze și el pe pereții peșterii, așa cum face mama. Vopselele uite-le aici, pensulele la fel.

Dar de ce să deseneze tigrul, iepurele, hiena sau mamutul așa cum îi face toată lumea? N-ar fi mai frumos să fie tigrul roz, iepurele albastru, mamutul galben cu roșu și printre ele o mulțime de pete, buline și dungi de toate culorile? Acum da, peștera arată în sfârșit bine, chiar dacă mama și tata nu sunt prea încântați. Ba chiar îl ceartă pe Pui-de-Om (nu se inventaseră nici cărțile de parenting): dacă nu e cuminte, vine mamutul și-l duce la ursul uriaș! Iar noaptea, mamutul chiar vine și-l poartă pe Pui-de-Om într-o mică aventură prin pădure. A fost realitate, a fost vis?

Niciodată imaginația copiilor n-a putut fi ținută în frâu și poate că tocmai datorită libertății și creativității nenumăraților Pui-de-Om de-a lungul timpului nu mai suntem azi in epoca de piatră.
 

Pui-de-Om e norocos – locuiește-n peșteră.
Tata-i curajos, iar mama la pictură-i meșteră.
A pictat tigrul cu colți, hiena, un iepuraș,
Mamutul lânos și ursul, brun la blană, uriaș.
Pui-de-Om e singurel. Nimeni nu vrea să se joace.
Tata-i ocupat cu lupta. Mama zice: „Dă-ne pace!“
Totul e plictisitor… Apoi nu mai e, deodată.
O pensulă-n colț găsește și vopsea, într-o găleată.
Face pete pe hienă! Trage dungi pe iepuraș!
Pe tigru pictează stele! Șerpi, pe ursul uriaș!